Motivul stiintific pentru care unii din noi suntem mai atrasi de muzica trista decat de alte tipuri

Motivul stiintific pentru care unii din noi suntem mai atrasi de muzica trista decat de alte tipuri:

Compozitorii de muzica trista, cum ar fi a lui Adele „Someone like you” frecvent topuri, în timp ce compozițiile clasice ,ca Mozart, „ Requiem “, au miscat oameni timp de secole. Ambele portreteaza si aduc un puternic sentiment de pierdere si tristete. Dar bucuria noastră fata de muzica tristă este paradoxală – ieșim din calea noastră de a evita tristețea în viața noastră de zi cu zi. Deci, de ce, în arte, teme precum pierderea pot fi experimentate în siguranță, de care sa te bucuri profund și chiar sărbătorite?

Cercetătorii au fost mult timp nedumeriti în legătură cu acest fenomen, iar până acum destul de recent am început să înțelegem cum ne bucurăm de muzică. Acum, un nou studiu publicat în Frontiers in Psychology, s-a descoperit de ce unii dintre noi se bucură de muzică mai tristă decât alții – și are multe de-a face cu empatia.

Cercetările au arătat deja că indivizii prezenți marchează, de obicei, foarte mult pe o sofisticare muzicală, în timp ce “sistemizatorii”, cei cu un interes puternic față de modele, sisteme și reguli tind să prefere muzică intensă, cum ar fi rock și punk.

Dar despre muzica tristă? Cu siguranță nimeni nu-i va plăcea decât dacă emoția cu care se confruntă nu este o adevărată tristețe, ci o versiune transformată a acesteia? Bazându-ne pe anchete mari despre ceea ce experimentează oamenii în timp ce ascultă muzica tristă, știm că aceste experiențe se încadrează în mod obișnuit în diferite categorii.

Pentru unii, muzica tristă adâncește și amplifică sentimentele de durere și pierderi – emoții care sunt legate de evenimente personale și de amintiri. Aceste experiențe sunt departe de a fi plăcute și, prin urmare, nu oferă o explicație pentru paradox. Pentru alții, muzica tristă aduce sentimente de melancolie , fel de sentiment pe care îl puteți avea într-o zi ploioasă după ce echipa ta favorită a pierdut.

Misterul de a fi miscat

Cel mai curios tip de experiență este totuși sentimentul de a fi miscat , ceea ce credem că este baza fascinației noastre cu muzica tristă. Această experiență poate fi dificil de descris verbal, dar este adesea intensă și plăcută. Cu toate acestea, nu toată lumea pare să fie capabilă să o cunoască. Deci cine ar fi? Intuitiv, ar fi de înțeles că cei care simt cu ușurință empatie sunt, de asemenea, ușor de mișcat.

Pentru a testa această ipoteză, am recrutat un eșantion reprezentativ la nivel național de 102 participanți la un experiment de ascultare. Le-am jucat o piesă muzicală tristă instrumentală, Discovery of the Camp de Michael Kamen, care a fost redată pentru scurt timp în miniseria dramelor Band of Brothers . Într-un studiu pilot inițial, marea majoritate a oamenilor nu l-au putut recunoaște.

Decizia noastră de a ne concentra asupra muzicii instrumentale pe care participanții ar fi puțin probabil să fi auzit anterior a fost să excludă orice sursă externă de emoții, cum ar fi amintirile specifice pe care le-ar putea avea pentru o anumită piesă muzicală sau interpretări ale versurilor. Cu alte cuvinte, vrem să fim siguri că răspunsurile emoționale ale participanților vor fi aduse de muzica în sine.

Ascultătorilor li sa cerut, de asemenea, să dezvăluie o gamă largă de măsuri de fond, inclusiv modul în care erau predispuși să locuiască în nostalgie și care era starea actuală a acestora, sănătatea și calitatea vieții. De asemenea, ne-am profilat preferințele muzicale și am folosit măsura standard de empatie a trăsăturilor, ” indicele de reactivitate interpersonală “, pentru a evalua cât de multă empatie au avut.

Experiențele generate de această muzică au variat de la senzația de relaxare sau de la mișcare uneori la anxietate sau nervozitate. Participanții care au experimentat mutarea au raportat în același timp emoții intense, plăcute și totuși trist. În mod crucial, am descoperit că oamenii care au fost mutați de piesă au marcat și pe empatie. Dimpotrivă, cei care au tendința de a scăpa de empatie aproape că nu au raportat că au fost mutați de această muzică.

În plus, descoperirile noastre sugerează că cheia pentru bucurie nu este numai abilitatea de a empatiza emoțiile trist exprimate de muzică, ci și abilitatea de a se autoregla și de a se distanța de acest proces. Această componentă specifică a empatiei este cunoscută sub numele de “preocupare empatică”. În timp ce empatia înseamnă a răspunde emoției percepute de cineva prin experiența unui sentiment similar, preocuparea empatică înseamnă de asemenea senzația, compasiunea și simpatia pentru ei. Această trăsătură specifică a prezis cel mai bine dacă participanții noștri au raportat că sunt mutați de muzica tristă.

Înțelegerea rezultatelor

Cercetarea adaugă un ansamblu de lucru care sugerează că aprecierea muzicii implică cunoașterea socială. Persoanele sensibile și dispuse să se simtă empatice cu nenorocirea unei alte persoane – în acest caz reprezentată de muzica tristă – sunt răsplătite într-un fel de acest proces. Există o serie de teorii despre ce înseamnă asta.

Recompensa ar putea fi pur biochimică. Toți am experimentat sentimentul de ușurare și seninătate după un strigăt bun. Acest lucru se datorează unui cocktail de substanțe chimice declanșate de plâns. O teorie recentă propune că chiar și o tristețe fictivă este suficientă pentru a ne păcăli trupul pentru a declanșa un astfel de răspuns endocrin, menit să atenueze durerea psihică implicată în pierderea reală. Acest răspuns este determinat de hormoni cum ar fi oxitocina și prolactina, care, de fapt, induc senzația de confort, căldură și plăcere ușoară în noi. Acest amestec de hormoni este, probabil, deosebit de puternic atunci când luați pierderea reală și tristețea din ecuație – pe care o puteți face adesea în tristețea indusă de muzică.

Este, de asemenea, posibil ca efectul să fie în principal psihologic, în cazul în care cei care își permit să se imerseze emoțional în muzica tristă își exercită pur și simplu întregul lor repertoriu emoțional într-un mod care este în mod inerent de recompensă. Capacitatea de a înțelege emoțiile celorlalți este crucială pentru navigarea în lumea socială în care trăim și, prin urmare, exercitarea unei astfel de abilități este probabil să fie plăcută – datorită semnificației sale evolutive.